• Acasă
  • Știri
  • Turism
  • Flux 24
  • Politică de confidențialitate
Pentru cunoscători
  • Acasă
  • Știri
  • Turism
  • Flux 24
  • Politică de confidențialitate
Pentru cunoscători
Pentru cunoscători
Lifestyle Travel Turism

VIBE Festival, cel mai civilizat din țară

Turist24
No Comments
iul. 03, 2026
4 Mins read
322 Views
734528577_1380336553978709_3042262655375925707_n.png

Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, Sófalvi Szabolcs, a declarat, vineri, în cadrul conferinței de presă care a deschis oficial ediția a VIII-a a VIBE Festival, că această manifestare, pe lângă puternicul impact economic pe care îl are asupra întregii zone, își propune să devină cel mai civilizat și curat eveniment pentru tineri din România.

‘Am auzit că festivalul VIBE este unul dintre cele mai civilizate festivaluri din țară, în sensul că am văzut statisticile, nu sunt atât de multe agresiuni, bătăi, cazuri de droguri etc. Mă bucură, evident. Visul meu este că acest festival, VIBE, să devină un festival în care să vină lumea, tineretul să se distreze, să bea o bere, două, trei, dar să nu se îmbete (…). Te poți distra fără să te și îmbeți, să nu se găsească la nimeni droguri. Din fericire, poliția, jandarmeria sunt în acțiune. Tare mult ne-am bucura să nu fie deloc droguri, tare mult m-aș bucura să nu auzim înjurături, cuvinte care știu că în rândul tineretului obișnuit se vorbesc cumva. Dar mă bucură faptul că în prima seară nu prea am auzit. Tare mult m-ar bucura ca să fie un festival frumos, curat și să fie renumit că e cel mai curat, civilizat festival din toată România’, a declarat Sófalvi Szabolcs.

Deși prima ediție a fost marcată de provocări logistice și inundarea corturilor din cauza ploilor, organizarea a evoluat radical, primarul Sófalvi Szabolcs recunoscând că prima sa impresie a fost negativă, crezând că va fi ‘prima ediție și ultima’.

‘Dar nu așa s-a întâmplat. Am văzut ce tineri ambițioși sunt și nu s-au lăsat. După o primă impresie negativă a devenit un festival care are acum asupra majorității participanților un impact pozitiv’, a declarat edilul.

El a menționat că problemele legate de zgomot au fost rezolvate prin comunicarea directă cu localnicii, iar transportul a fost optimizat prin introducerea de autobuze speciale de către societatea de transport în comun din municipiul Târgu Mureș și a unui trenuleț pentru festivalieri.

Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș a subliniat că festivalul a transformat turismul local, capacitățile de cazare fiind complet epuizate cu mult timp înainte.

‘Un lucru pozitiv pentru noi ca Sângeorgiu de Mureș este că a crescut numărul de turiști în așa mod încât cu nouă-zece luni înainte de festival nu mai găsești loc de cazare nicăieri, chiar dacă au urcat și prețurile – și pensiunile, și cele private și hotelurile. Deci cresc veniturile, nu numai Sângeorgiu, toată zona, în zona Târgu Mureș, peste tot’, a spus Sófalvi Szabolcs.

Acesta a explicat că evenimentul aduce atât venituri din taxe, cât și un renume internațional de amploare.

‘Este mult mai important ca renumele localității noastre ajunge în țară și chiar și peste hotare (…) pentru că sunt tot mai mulți participanți din alte țări’, a spus Sofalvi, care a punctat interesul crescut al tinerilor pentru obiectivele locale, precum Castelul Mariaffi și noua pistă de biciclete de peste 16 kilometri.

Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, a afirmat că VIBE Festival a depășit granițele unui simplu eveniment muzical, devenind un pilon economic pentru Transilvania.

‘Consider că deja de mult a depășit limita unui festival muzical, VIBE-ul, momentan este unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din toată Transilvania, nu numai din județul Mureș. Eu cred că a devenit un brand și un brand important pe acest domeniu și consider în continuare că acei zeci de mii de oameni, zeci de mii de tineri, mai ales cei care vin aici, la acest festival, cresc valoarea economică a acestui județ’, a subliniat Péter Ferenc.

Potrivit oficialului, afluxul de public sprijină direct sectorul HoReCa local.

‘Acești zeci de mii de oameni care vin aici la acest festival ajută ca acele societăți comerciale care au în vedere să se ocupe de alimentație publică și se ocupă de hoteluri sau de restaurante să aibă în aceste perioade beneficii’, susține Péter Ferenc.

La rândul său, primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, și-a exprimat entuziasmul pentru găzduirea evenimentului, declarând că ‘era o bucurie imensă’ când s-a anunțat parteneriatul.

‘Este foarte important că au readus tinerii și tineretul și voia bună în Târgu Mureș și la malul Mureșului, unde mulți dintre târgumureșeni am copilărit și venim nu doar cu nostalgie, dar să și căutăm experiențe noi’, a afirmat Soós Zoltán.

Festivalul, considerat cel mai mare de muzică ușoară în limba maghiară din Transilvania, se desfășoară în perioada 2-5 iulie în ‘festival village-ul’ amenajat pe malul Mureșului, la Sângeorgiu de Mureș.

Pe lângă programul muzical ce reunește artiști ca Alan Walker, Azahriah, INNA, Joel Corry sau Vini Vici, evenimentul include inițiative comunitare și educaționale, precum forumul VIBE Koli și platforma Fashion Corner.

Lineup-ul mai include nume precum Don’t Stop The Queen, KKevin, Lil Frakk, Manuel, Mihályfi Luca, Camo & Krooked. Belano, GÓBÉ X UNICANTE și alții. 

Shares
Previous Post

Numărul turiștilor in Antalya a scăzut cu 9%

Next Post

Hotelierii susțin că turiștii fură prosoape. Unii au luat și televizoare

Etichete
airbnnb AnimaWings Atra Doftana baba novac clisura Bethlen Estates Transylvanica caraibe Castelul Nopcsa Castelul Nopcsa tara hategului cazanele dunarii clisura dunarii Corin­thia Grand Hotel du Boulevard Bucharest curacao curacao turism dubrovnik Electrico Villa Epoque Hotel Relais & Chateaux festival George enescu Fontana di Trevi ghid michelin romania groenlanda hoteluri romania ghid michelin hoteluri romania michelin hunedoara InterConti­nental Athenee Palac InterConti­nental Athenee Palace Bucharest litoralul pentru toti Malyovitsa Marmorosch Moxy Bu­charest Old Town nigeria nigeria turism oktoberfest olimpul clisuriii orașul diavolului prețuri oktoberfest Radisson Blu Hotel Bucharest Ro­setti Hotel serbia Singureni Manor sms-uri taxe drum serbia split tara hategului taxe drum serbia Transfăgărășan zadar
You might also like
cazino
Lifestyle Travel Turism

Se redeschide in sfârșit Cazinoul din Constanța

1 Min read
feb. 16, 2025
Gruzija-banja
Lifestyle Travel Turism

Stațiunea preferată a lui Stalin

4 Mins read
iul. 01, 2025
logo-new
Lifestyle Travel Turism

Polonezii au plătit 8,1 milioane de euro pentru 70% din Paralela 45

1 Min read
aug. 28, 2025
© 2022 Turist24
Pentru cunoscători
  • Acasă
  • Știri
  • Turism
  • Flux 24
  • Politică de confidențialitate
Pentru cunoscători
  • Acasă
  • Știri
  • Turism
  • Flux 24
  • Politică de confidențialitate
Our site uses cookies. Learn more about our use of cookies: cookie policy
I accept use of cookies